Stejarul este un arbore cu tulpina de pana la 50 m inaltime si coroana larga, neregulata, formata din ramuri noduroase. Ritidomul format timpuriu este adanc brazdat, brun-negicios, persistent, frunzele simple, alterne, ingramadite spre varful lastarilor, obovate, penat-lobate, cu lobii rotunjiti si la baza auriculate.
Ecologie si raspandire: stejarul formeaza paduri de amestec impreuna cu alte foioase (paduri de sleau), uneori arborete curate (stejarete), in regiunea de campie si de coline joase in care patrunde de-a lungul vailor.
Organe utilizate: scoarta de pe ramuri tinere si frunzele.
Actiune terapeutica: astringenta, antidiareica, antiinflamatoare, antimicrobiana si antihelmintica (prin tanin).
Recomandari: uz intern: diaree - uz extern: inflamatii dermice, genitale si anale. In medicina populara coaja este folosita in diferite retete pentru eliminarea durerilor de dinti, gingivite, pentru spalatul ranilor, combaterea transpiratiei si reumatismului picioarelor.
Contraindicatii: eczeme sau arsuri dermice pe suprafete mari (taninurile se pot absorbi si determina hepatotoxicitate), pusee febrile infectioase, insuficienta cardiaca stadiile III si IV, hipertonie stadiul IV.
Precautii si reactii adverse: necunoscute la doze terapeutice; posibile tulburari digestive (taninurile pot inhiba secretia gastrica); trebuie evitat contactul ocular cu decoctul respectiv. Taninul poate impiedica absorbtia alcaloizilor si a unor medicamente alcaline.
Modul de recoltare: scoarta neteda, cu cutitul, prin taieturi inelare, in perioada martie-aprilie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu